La noi puteţi beneficia de tarife avantajoase, pachete flexibile şi de un control transparent al costurilor. La noi nu există taxe de administrare, de activare şi nici perioade contractuale obligatorii. La noi există tarife atractive fără perioadă contractuală obligatorie. Tarifele noastre se remarcă prin convorbiri telefonice ieftine, SMS-uri şi navigare pe Internet cu costuri avantajoase, atât în ţară cât şi în străinătate.
Beneficiaţi de tarifele „eety“ ieftine
Online: Comandaţi într-un mod foarte simplu cartela dvs. SIM online cu tariful dorit. În baza comenzii cartela vă va fi expediată acasă. Toate tarifele au o valabilitate de 30 zile şi sunt prelungite automat atunci când există credit suficient.
În magazine: Puteţi achiziţiona „Basis-Starterset“-ul pe întreg teritoriul Austriei, la Pagro, Libro, Billa, Bipa, în tutungerii (Trafik) şi în benzinării. O listă a punctelor de distribuţie poate fi găsită aici. În tariful „BASIS“ facturarea se realizează în funcţie de consum. După achiziţionarea „Starterset“-ului puteţi să treceţi la tariful pe care dvs. vi-l doriţi folosind aplicaţia „eety Kontomanager“ (rom.: Administrarea contului eety).
Dacă vreodată veţi avea nevoie de un volum de date mai mare, puteţi adăuga oricând alte opţiuni de date(Datenoptionen) la tariful dvs.
Înregistraţi-vă cartela SIM
Înregistrarea cartelei SIM a dvs. se realizează online. Logaţi-vă cu ajutorul numărului de apel eety şi cu codul PUK şi puteţi alege între trei posibilităţi de identificare:
Cu identificare bancară
Pentru o identificare prin banca dvs. aveţi nevoie de un cont bancar în Austria care să aibă opţiunea de online banking activată. Introduceţi pur şi simplu datele dvs. de online banking. Aceste date nu sunt citite şi nici stocate de către „eety“.
Cu identificare printr-un document cu fotografie
În procedura de identificare printr-un document cu fotografie vă puteţi legitima simplu prin prezentarea actului dvs. de identitate (paşaport, carte de identitate sau permis de conducere). Pentru aceasta aveţi nevoie de un telefon inteligent cu funcţie de cameră foto.
Cu semnătură pe telefonul mobil / Bürgerkarte (cardul de cetăţean)
Cardul de cetăţean, respectiv semnătura de pe telefonul mobil reprezintă o semnătură electronică, cu titlu gratuit, cu valabilitate juridică, ce este echivalentă cu o semnătură de mână.
Aveţi nevoie de ajutor pentru înregistrare? Partenerii noştri de la nivel local vă ajută cu plăcere. Nu uitaţi: Vă rugăm, ca pentru înregistrare, să aduceţi cu dvs. un act de identitate valabil (carte de identitate, permis de conducere sau paşaport), precum şi cartela SIM „eety“ cu codul PUK aferent. După caz, partenerii noştri pot cere pentru aceste servicii o taxă suplimentară.
Recomandare: Puteţi face înregistrarea şi în aplicaţia „Mein eety“ (rom.: „eety“-ul meu). Această aplicaţie vă oferă în plus, la orice oră, accesul la toate setările importante privitoare la tariful dvs.
Vă recomandăm să încărcaţi periodic un credit
Creditul poate fi încărcat foarte simplu online la adresa: www.eety.at/aufladen, în aplicaţia „Mein eety“ (rom.: eety-ul meu) sau cu un voucher de încărcare. Nu uitaţi: Trebuie să încărcaţi la fiecare interval de 30 zile un credit, pentru a vă putea reînnoi pachetul tarifar. În cazul în care nu dispuneţi de credit suficient pentru prelungirea pachetului tarifar, puteţi să folosiţi automat tariful „BASIS“ şi veţi fi facturat în funcţie de consum. Nu vă faceţi griji, noi vă vom informa la timp cu privire la prelungirea tarifului cu ajutorul unui SMS.
Cel mai simplu: încărcarea automată
Cu sistemul de încărcare automată nu trebuie să vă mai gândiţi la următoarea încărcare, pentru că respectivul credit va fi încărcat automat şi pachetul dvs. tarifar va fi actualizat. Pentru aceasta aveţi nevoie doar de un card de credit.
- Logaţi-vă în „Kontomanager” (rom.: Administrarea contului) de la adresa „selfcare.eety.at” sau în aplicaţia „Mein eety“ (rom.: eety-ul meu).
- Alegeţi punctul de meniu „Guthaben“ (rom. „credit“).
- Dacă aveţi tariful „BASIS“:
- Introduceţi o valoare minimă, sub care să nu scadă creditul dvs.
- Selectaţi o sumă de încărcare de 10 € sau 20 €.
- De îndată ce creditul dvs. atinge valoarea minimă, se va încărca în mod automat suma de 10 € sau 20 €.
- Pentru toate celelalte tarife se aplică următoarele aspecte:
- Creditul cu valoarea costului tarifar va fi încărcat automat.
- Introduceţi numărul cardului de credit („Kartennummer“ - rom.: numărul cardului), valabilitatea cardului („gültig bis“ - rom.: valabil până la) şi codul de verificare („Prüfnummer“ - rom.: codul de verificare) de pe verso-ul cardului dvs..
- Confirmaţi cu un clic pe butonul „Automatisch Aufladen aktivieren und jetzt abbuchen. – rom.: activaţi automat încărcarea şi debitaţi contul acum.
Încărcaţi o singură dată online
- Selectaţi la adresa www.eety.at/aufladen „einmalig aufladen“ - rom.: încărcaţi o singură dată.
- Alegeţi valoarea dorită.
- Introduceţi numărul de apelare, pentru care doriţi să încărcaţi creditul, în primele două rubrici („Telefonnummer“ - rom.: Numărul de telefon) şi „Nummer wiederholen“ - rom.: Repetaţi numărul).
- Selectaţi între un card de credit / card de debit (preselectat) şi Klarna (=plată din contul bancar).
- La o plată cu cardul de credit / cardul de debit: Introduceţi numărul cardului de credit („Kartennummer“ - rom.: numărul cardului), valabilitatea cardului („gültig bis“ - rom.: valabil până la) şi codul de verificare („Prüfnummer“ - rom.: codul de verificare) de pe verso-ul cardului dvs..
- Confirmaţi cu un clic pe butonul „Guthaben jetzt aufladen“. - rom.: Încărcaţi acum creditul.
Încărcarea cu un voucher de încărcare:
Voucherele de încărcare „eety“ pot fi dobândite la multe puncte de distribuţie a voucherelor de încărcare. Puteţi valida un voucher de încărcare online, pe telefonul mobil sau telefonic.
Validaţi online voucherul de încărcare
- Alegeţi pe pagina de Internet „eety.at” punctul de meniu „Guthaben aufladen“ (rom. „încărcare credit“).
- Daţi un clic pe „mit Ladebon“ - rom.: „cu voucher de încărcare“.
- Introduceţi numărul de apelare, pentru care doriţi să încărcaţi creditul, în primele două rubrici („Telefonnummer“ - rom.: Numărul de telefon) şi „Nummer wiederholen“ - rom.: Repetaţi numărul).
- Introduceţi codul voucherului de încărcare format din 16 cifre în rubrica „Ladebon“ - rom.: voucher de încărcare.
- Confirmaţi cu un clic pe butonul „Aufladen“. - rom.: Încărcaţi.
Validaţi voucherul de încărcare la telefonul mobil
- Introduceţi pe telefonul mobil următorul cod: *147*Ladebon-Nummer# (rom.: numărul voucherului de încărcare)
- Confirmaţi prin apăsarea tastei de apelare ✆
Validaţi la telefon voucherul de încărcare
- Formaţi nr. 65 0 65 pentru a apela linia telefonică „eety“ specială pentru încărcarea cartelelor.
- Introduceţi numărul voucherului de încărcare format din 16 cifre.
- Confirmaţi cu #
Portaţi şi numărul dvs. de apelare
Bineînţeles că puteţi să vă păstraţi vechiul număr de apelare şi să-l portaţi în reţeaua „eety“.
- Logaţi-vă în „Kontomanager“ (rom.: Administrarea contului) de la adresa „selfcare.eety.at“ sau prin intermediul aplicaţiei.
- Selectaţi punctul de meniu „Rufnummer mitnehmen“ - rom.: Portarea numărului de apelare).
- Selectaţi furnizorul precedent de la care urmează să portaţi numărul de apelare.
- Selectaţi dacă deţineţi deja NÜVI sau nu.
- Introduceţi de două ori numărul de apelare care urmează să fie portat.
- Completaţi datele de client ale dvs.
- Încărcaţi NÜVI.
- (acest lucru este posibil doar atunci când sunteţi client privat la prezentul operator de telefonie): Încărcaţi o copie după un act de identitate. Important: Un credit de 10 € trebuie să fie existent la furnizorul dvs. de telefonie precedent.
- Daţi un clic pe „Meine Nummer übertragen“ - rom.: Portaţi numărul meu).
- Gata! Veţi primi un e-mail, precum şi un SMS cu data estimată la care numărul dvs. de apel va fi portat către „eety“.
Vorbiţi la telefon şi navigaţi pe Internet la preţuri avantajoase cu „eety“!